Ministrul Turismului a dat notă de trecere litoralului românesc

Ministrul Turismului a dat notă de trecere litoralului românesc
Sursă Facebook
Publicat: 26/07/2022, 09:53

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a oferit nota aferentă litoralului românesc. Acesta acordă litoralului nota 8.

„Nota, per ansamblu, ar trebui să fie peste opt”, a spus ministrul Turismului. Daniel Cadariu acordă o notă acceptabilă litoralului românesc, un litoral care după spusele lui, a devenit mult mai plăcut și datorită străinilor care au investit bani în destinațiile turistice.

„Dacă facem o comparație cu anul trecut, spre exemplu în trei situații, la Constanța, Eforie Nord și Mamaia, plajele lărgite nu puteau fi folosite, iar acum pot fi folosite. Pe de altă parte, anul acesta șase plaje au distincția Steagul albastru, distincție internațională. Sunt doar câteva dintre exemplele pe care le pot da”, a mai precizat Cadariu.

Ministrul Turismului îndeamnă românii să-și petreacă concediile pe litoral

„Inclusiv la vecinii de la sud nu e totul perfect. Sunt situații și situații. O concluzie generală este că acolo unde administratorii au rămas cetățeni germani, serviciile oferite sunt în concordanță cu prețurile. Acolo unde au ajuns sa fie proprietari alți cetățeni, de regulă din partea slavă, serviciile nu mai sunt corespunzătoare”, mai spune ministrul Turismului, potrivit Mediafax.

De asemenea, Daniel Cadariu caracterizează românii ca fiind „un turist educat, care știe să-și aprecieze pretențiile”. 

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×